Am așteptat ca să revii

Am așteptat ca să revii.
Cu flori în păr și-n brațe – flori,
am mers cărările pustii
din zori în zori.

Cordele roșii am legat
pe crengi înalte în livezi,
de la o margine de sat
ca să le vezi.

Am pus și fluiere în vânt,
să-mbie-al păsărilor cor.
Din vuiet se va naște cânt,
din cântec – dor.

Cărarea se făcuse drum,
cordeaua – ațe, cântul – mut.
Te-am așteptat până acum,
cât am putut.

13 iunie 2017

Tu ascultai cum doare cerul

Tu ascultai cum doare cerul
pe streșini perle înșirând.
Frapat îi admirai misterul
și nu mă auzeai vuind.

Se prelingea încet argintul.
”Frumos…” șoptisei captivat.
Priveai cum se spăla pământul –
pe mine nu m-ai observat.

Erai tăcut și plin de gânduri,
pierdut în dansul de pe geam.
Se conturau pe sticlă rânduri;
tu nu ştiai că eu plouam.

21 martie 2017