despărțire

E frig și spre seară mi-e frică.

E frig și spre seară mi-e frică.
Demult nu mi-ai scris, nu ți-am scris.
Mai ești? În odaia ta mică,
albastră, cu geamul închis,
e frig și acolo? Și ție
ți-e frică de toamnă? Ascult
cum fluieră golul pe alba hârtie.
Demult nu ți-am scris. Demult.

18 septembrie 2019

Te ridici. Te înalți. Ești spumă

Te ridici. Te înalți. Ești spumă
pe creste de ape lucii.
Mareea te leagănă. Nu mă
cunoști și nici nu mă mai știi.

Eu port așteptarea ta. Rece
în păr vântul suflă nisip
și mâine sunt stâncă. Nu trece
din mine albastrul tău. Țip

cu toți pescărușii, s-audă
corăbii, să tremure val.
Tu – veșnic. Eu – mică și crudă
aștept să revii la mal.

11 februarie 2019

N-am ce să-ți spun.

N-am ce să-ți spun. Lumânarea mocnește
și timpul se mișcă tăcut și lichid.
Luna mușcată se stinge și crește
și flori fără nume se nasc și se-nchid.
Ziua renaște schimbată la nume,
nici verdele frunzelor nu e la fel.
Doar tu ești statornic în mijloc de lume,
cu fața de piatră și ochi de oțel.
Aș vrea să pun mâna pe fruntea ta rece,
în brațe lumina din mine să-ți pun,
Dar ești nemișcat. Clipa noastră se trece
și ziua răsare. Eu n-am ce să-ți spun.

28 iunie 2018

Tu nu mă mai vrei.

Tu nu mă mai vrei. E cafeaua amară
în care-ți pun zahăr şi nu poți s-o bei.
Ieşi noaptea, când dorm, să bei vântul de-afară.
N-ai aer în casă de când nu mă vrei.

Sub ochii mei dornici seninul din tine
se pleacă tăcut sub un şal văduvesc.
Nici uşa, nici geamul închis nu te ține.
Te faci în lumină când nu te privesc.

De-atunci mă ascund cât culegi lăcrămioare.
Te las să te legeni pe ramul de tei
sădit de noi doi lângă casa în care
amară-i cafeaua şi nu mă mai vrei.

23 aprilie 2018

Dacă nu mă iubești – lasă

Dacă nu mă iubești – lasă
să se scuture-n valuri bujorii. Pe masă
în scrum să se facă petalele lor.
Să vuiască tapetul și geamul în cor
de pustiul profund dintre patru pereți,
iar pe prag și pe streșini – să crească nămeți;
înalbite cuvinte nespuse să ningă.
În ochi, pe sub pleoape, lumini să se stingă
și mute să stea ciocârliile-n loc
dacă nu mă iubești
deloc.

13 decembrie 2017

Pe umerii tăi fulgi ușor coboară

Pe umerii tăi fulgi ușor coboară,
iar timp de noapte crește un troian.
Te-am cunoscut subțire și ușoară
și te-ai făcut amară peste an.

Când dormi, fără să știi, te țin în brațe
și simt în tine viscolul vuind.
Alung cu mâna fluturii de gheață
al căror roi te pleacă la pământ,

dar te trezești din nou înzăpezită
și nu mai știu de pot să te ajut.
Te-am cunoscut senină, fericită –
acum îmi plânge iarna-n așternut.