Arde cu roșu-n mine,
roșu pe nerv și os.
Măduva nu mă ține.
Sternul în piept e ros.
Noaptea mă fac jăratic.
Roșul expiră fum.
Rugul de ieri, sălbatic,
astăzi e negru scrum.
24 aprilie 2018
Tu nu mă mai vrei.
Tu nu mă mai vrei. E cafeaua amară
în care-ți pun zahăr şi nu poți s-o bei.
Ieşi noaptea, când dorm, să bei vântul de-afară.
N-ai aer în casă de când nu mă vrei.
Sub ochii mei dornici seninul din tine
se pleacă tăcut sub un şal văduvesc.
Nici uşa, nici geamul închis nu te ține.
Te faci în lumină când nu te privesc.
De-atunci mă ascund cât culegi lăcrămioare.
Te las să te legeni pe ramul de tei
sădit de noi doi lângă casa în care
amară-i cafeaua şi nu mă mai vrei.
23 aprilie 2018
Nici nu mai am cerneală-n pix
Nici nu mai am cerneală-n pix,
am stors-o toată-n cercuri.
La ceas e veșnic patru fix
și-n calendar e miercuri.
Am ros covorul de la pat
la geam și iar, și iară,
să văd de poate s-a schimbat
culoarea de afară.
Că dacă lumea s-ar urni,
iar pixul meu ar scrie,
atunci ai ști și ai veni
să vezi că mai sunt vie.
21 aprilie 2018
De-aș ști cum se cheamă ea, foamea turbată
De-aș ști cum se cheamă ea, foamea turbată
ce urlă prin sânge și roade din os,
i-aș spune să vină, să văd cum arată
nesațul din mine cu glasul pe dos.
I-aș spune pe nume, să ştie că-s blândă.
I-aș da să mănânce din tot ce sunt eu;
să nu mai aud cum vuiește flămândă,
în golul din mijlocul pieptului meu.
De-aș ști cum îi spune, aș fi împăcată,
dar șuier în gol și nu pot să găsesc
tumoarea din mine. De-aș ști cum arată,
aș crede că pot într-o zi s-o-mblânzesc.
21 aprilie 2018
Pasăre tristă
Pasăre tristă; în mici oscioare
se-ncheagă pământul, o cheamă gemând.
Ea stoarce din trupu-i și ploaie, și sare –
tot lutul din oase îl face în cânt.
Se varsă rotundă, ușoară cântarea.
Din punctul din cer – un șuvoi abisal
și valea se umple, albastră ca marea,
cu pasărea mică pe val.
21 februarie 2018
În pod, încuiate – valize umplute
În pod, încuiate – valize umplute
cu lucruri şi gânduri golite de rost:
scrisori fără rânduri şi fluiere mute,
pantofi pentru baluri la care n-am fost.
Am cărţi necitite şi multe nescrise,
ghivece cu cioturi de flori fără rod –
eu însămi în zeci de cutii nedeschise
sub plapuma prafului negru din pod.
16 februarie 2018
Ninge pe mine, sau poate din mine.
Ninge pe mine, sau poate din mine.
În palmele reci se încheagă un greu.
Eu nu văd lumină, nici ceruri senine,
prin muntele alb de pe umărul meu.
Pe carte, pe masă, pe lumea din stradă –
oriunde privesc se așterne polei.
În poale, sub haine, în gânduri – zăpadă;
zăpadă în ochii albaștri ai mei.
15 februarie 2018
Râul cel negru cu ape nebune
Râul cel negru cu ape nebune
și pești răpitori fără nume și saț
se zbate în mine, mă cheamă pe nume
și algele lungi mi le leagă în laț.
Am râul în mine – mi-s brațele grele,
suflarea mi-e rece și scurtă de tot.
Văd maluri senine. Or fi albăstrele?
Păcat că nu știu să înot.
13 februarie 2018
Ningea albastru, argintiu
Ningea albastru, argintiu
pe strada adormită.
Tu aşteptai să nu mai fiu
atât de încâlcită.
Un alb necontenit, pustiu
cernea. Un alb cumplit!
Eu aşteptam să nu mai fiu.
Atât.
19 decembrie 2017
Dacă nu mă iubești – lasă
Dacă nu mă iubești – lasă
să se scuture-n valuri bujorii. Pe masă
în scrum să se facă petalele lor.
Să vuiască tapetul și geamul în cor
de pustiul profund dintre patru pereți,
iar pe prag și pe streșini – să crească nămeți;
înalbite cuvinte nespuse să ningă.
În ochi, pe sub pleoape, lumini să se stingă
și mute să stea ciocârliile-n loc
dacă nu mă iubești
deloc.
13 decembrie 2017
versuri de Anna 