Tu nu mă mai vrei. E cafeaua amară
în care-ți pun zahăr şi nu poți s-o bei.
Ieşi noaptea, când dorm, să bei vântul de-afară.
N-ai aer în casă de când nu mă vrei.

Sub ochii mei dornici seninul din tine
se pleacă tăcut sub un şal văduvesc.
Nici uşa, nici geamul închis nu te ține.
Te faci în lumină când nu te privesc.

De-atunci mă ascund cât culegi lăcrămioare.
Te las să te legeni pe ramul de tei
sădit de noi doi lângă casa în care
amară-i cafeaua şi nu mă mai vrei.

23 aprilie 2018