Eram orfan şi rătăcit
când m-ai găsit şi-am fost pierdut,
dar oare cum te-aş fi iubit
să fi ştiut?

Ţi-am cântărit şi-am ambalat
şi vis, şi gând – tot ce-am avut,
dar oare câte ţi-aş fi dat
să fi ştiut?

Şi cât din ceea ce nu ai
fără ruşine-aş fi cerut
să-mi împrumuţi, să furi, să-mi dai –
să fi ştiut?

Dar n-am ştiut – de foamea ta
profundă, fără început
şi fără capăt, ce tot ia.
Zău, n-am ştiut.

Acum, un suflet consumat,
îmi port depozitul pustiu,
şi toate-n lume le-aş fi dat
să nu te ştiu.

29 iulie 2017